Dar nu despre asta voiam sa scriu, ca de bine de rau, in momentul asta vreau, nu vreau, viata merge. Si incerc sa fiu optimist, pentru ca stiu sigur ca daca imi doresc indeajuns de mult lucrurile o sa stea bine, pentru ca asa trebuie sa stea. Iar daca privesc ceva si descopar ca are o tenta negativa... E doar pentru ca aleg eu sa aibe o tenta negativa. Si pentru ca imi doresc eu sa ma afecteze.
Work! Trebuie sa zic si ceva de munca, ca doar de-asta stau pe aici mai mult de jumatate din timpul petrecut constient. A trecut o luna. Uau! :)) Fantastic. Parca a trecut o saptamana. E genial. Adica, momentan, e genial. Sa vedem mai departe. (Trebuie totusi sa pastrez o tenta de rezervare... Nu?) Sefa e geniala. Adica... Nu stiu. De fapt, stiu, e! Dar nu asta nu stiu... Nu stiu daca ar trebui sa scriu aici ca se ruga de mine ieri dimineata sa plec cu jumatate de ora mai devreme. :)) Nu stiu cati din voi aveti, ati avut sau veti avea... Daca si vreodata astfel de sefi, care sa vina la voi si sa va zica sa plecati acasa. Si ca sa definitivez... Nu stiu daca ar trebui sa scriu aici, ca daca citeste Puiu (Seful ei...), nu stiu cine a pus-o mai rau... Ea? Eu? Amandoi? :)) Oricum, o dulceata! :D Acest post, e pentru ea.
Si sa vedem. Astazi vreau sa vorbim despre lucrurile care ne lasa... Praf. Paf. Interzisi. Gura-casca. Tampiti. Masca. Si cred ca as mai putea continua seria de sinonime. Sa vedem. In primul rand, sa subliniem faptul, ca oamenii sunt "creatures of habit". Din prisma mea, asta inseamna ca suntem niste lenesi ordinari care ne obisnuim cu anumite tipare si programe, iar orice ne scoate din acea rutina ne e greu sa acceptam. Asta in cazurile pozitive, in care eventual, acceptam.
Poate de-asta reactionez indignat la ceea ce am sa scriu... Stiu ca ar trebui sa iau lucrurile ca atare... Dar stiti voi, uneori e greu sa te abtii, asa ca macar comentez.
Bun, precum spuneam, in ultima perioada am avut parte de cateva experiente foarte ciudate. Si nu neaparat ciudate... Cat situatii care m-au lasat masca. E vorba de trei persoane.
Si sa incepem. Prima. Un tip. Cunostinta veche, prieten de familie. In fine, un pic de background. De curand am deschis o pagina de FB. Mai mult fortat de imprejurari. Odata pentru la munca, a doua pentru proiectul pe care planuim sa-l lansam si ne-am cam blocat putin in situatii tehnice. Si ca sa-mi promovez blogul. Booon. Si am inceput sa adaug oamenii pe care-i cunosteam, din diferite sfere. Munca, fosti colegi de la ambele licee, si asa mai departe. Tipul, fost coleg de munca, mai in varsta decat mine, mult. Bineinteles. Eh, dau omului add, si vad ca nu raspunde. Intr-o dimineata, absolut intamplator... Intra online pe mess. Si incep sa discut. Il intreb, de ce nu da add... Imi spune niste prostii pe acolo, eu o tai scurt cu un "In fine, cum vrei." si ii spun ca ies, ca ma duc acasa. Asta seara, intru online si gasesc o nuvela cvasi imbecila, plina de regrete si cu scuze tampite. De genul, ca diferente de generatii, si ca vezi tu el a dat add unui nepot de-al lui... Moment incare eu eram... Wait, what? Si ca tipul a facut si a dres si vezi Doamne, de-aia... Dupa aia schimba radical pagina si incepe sa-mi spune niste lucruri absolut contradictorii... Despre ce ar trebui eu sa urmez (Ergo, programare) si de ce ar trebui sa fac asta (Ergo, sa nu raman lipit de un calculator si sa fac miscare)... Eu, sincer, in momentul asta deja eram debusolat, dar dupa ce-am citit si chestia asta ma uitam la monitor ca un vitel la poartea noua fara sa fiu capabil sa mai inteleg ceva... Mi-a luat vreo zece minute sa revin din transa. Nu m-am obosit sa raspund, nici nu o sa fac. Nu demnific astfel de aberatii cu un raspuns.
Ce vreau sa subliniez la povestea asta. Din punctul meu de vedere, omul se considera vinovat. Acum, ca se considera vinovat ca m-a etichetat si nu prea l-a dus capul ca nu ma apuc acum sa fac pe nebunul pe chestiile publice.. Pentru ca sunt publice, iar in lista mea de FB sunt atat colegii, cat si o majoritate a sefilor cu care am lucrat si cu care lucrez... Nu stiu, dar clar imi dovedeste o lipsa de gandire logica... Ceea ce e trist, din partea unui om din randul sistemului de cercetare, cu doctorat luat si, in final, din crema a ceea ce e numita intelectualitate in ziua de astazi.
Momentul doi. Am inceput sa vorbesc cu o fata. O copila, cu probleme. Dar, cum prea bine am invatat, si la randul meu imi place sa zic... Probleme create in definitiv de ea. Dar nu asta e trist. Trist e ca un copil la 16 ani isi cauta moartea cu ochii. Gaseste lucruri negative in orice si gets her fix in pain. Bun, pana aici inteleg. E o faza, un moment. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau sa subliniez nevoia oamenilor de drama in viata pentru a putea traii. Pentru a putea trece intre doua momente, intre doua situatii clare. Nu spun ca nu avem probleme, dileme si ca trebuie acum sa ignoram tot ce-i rau si negativ in lume. Dar, problema la noi este ca... Facem invers. Ignoram tot ce e bun si frumos in lume, vedem doar rau, respiram si traim in rau.
Da, stiu e amuzant la inceput, si da stiu, iti da un motiv sa te gandesti. Sa-ti faci griji... Dar cum spune si in Sunscreen... A-ti face griji e ca si cum ai incerca sa rezolvi o problema de algebra mestecand o guma... E dragut sa faci orice, e bine sa treci prin toate experientele, dar e si mai bine sa treci peste, sa mergi mai departe, sa ajungi sa vezi si unde restul nu au vazut. Daca ne blocam in experiente negative, in refuzuri, in etichetari, catalogari si rautatii, daca ajungem sa ne identificam cu aceste situatii ne plafonam si in cel mai sigur mod, nu vom mai ajunge sa atingem divinul, adica... Pe noi, la adevaratul potential pe care-l avem.
Stau si ma gandesc, ce anume ii impinge pe oameni la fatalism, si nu neaparat ce ii inpinge acolo, dar ce-i tine acolo? Ce impinge un om sa-si caute sfarsitul? Nu e primul caz pe care-l intalnesc, daca ati urmarit blogul, si ma indoiesc ca va fi ultimul.
Al treilea caz. Placerea unor oameni in a face rau doar de dragul de a face rau. De ceva timp, descopar ca din cauza lipsei de incredere intre oameni, din cauza paranoiei dusa in extrem si datorita falsei sperante de mai bine... Unii oameni incearca cu tot pretul sa faca rau, absolut constient. Stiu ca si eu am gresit, si imi dau seama ca nu tot ce-am facut pana acum, si tot ce e probabil, ce voi face de acum incolo, nu va fi neaparat perceput pozitiv de toata lumea din jurul meu. Imi dau seama ca uneori vor fi oameni raniti de mine si gesturile mele, chair daca nu intentionez, chiar daca nu asta imi doresc. Perceptia umana functioneaza in moduri ciudate, de la subiect la subiect. Eh, revenind. Precum spuneam, e trist cand unii trebuie sa plateasca, cand altii sunt condamnati pentru fricile lipsite de baza si fundament ale unora.
Cred ca pana acum mi-am demonstrat, atat mie, cat si celor din jurul meu ca pot fi un punct de sprijin si ca intr-un fel, sau altul, ceea ce fac, nu o fac doar pentru mine, ci pentru a putea aduce o alta perspectiva asupra lucrurilor si pentru a putea evolua si dezvolta, atat persoana mea cat si pe cei din jurul meu. Ce nu inteleg e, de ce dupa ce am facut asta de atatea ori, trebuie sa-mi demonstrez convingerile, actiunile si alegerile la nesfarsit? Poate unii oameni, ar trebui sa decida sa faca un anume "Leap of Faith". S-ar putea sa isi dea seama ca au avut doar de pierdut ca n-au facut asta pana acum. In final, daca cineva nu vrea sa-si depaseasca conditia... Nu stiu cat de interesat mai sunt ca acea persoana sa-mi faca parte din grupul de cunostinte... Dar nu, acum doar imi ventilez frustrarile, normal ca vreau si normal ca imi doresc sa facem toti acest pas... Intr-un fel sau altul, consitent, sau inconstient, eventual, tot acolo ajungem. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Cu cat mai constient si independent, cu atat mai bine. Dar, daca nu se poate, intotdeauna va exista cineva care sa-ti lege mainile de carligul din spatele masinii si sa te traga dupa el...
Mda.. Cam asta m-a lasat cu botu' deschis cat usa de la hambar saptamana asta... Ce-ar mai fi de zis? Da! Bineinteles, trebuie sa trag eu o morala subliniata cat se poate de... Subtil? Pe dracu. Ideea in toata povestea asta e ca nu am fost deranjat atat de tare. Si din contra, daca are cineva impresia ca toate lucrurile astea ma fac sa-mi iau campii si sa plec... Iar gresit. Imi face placere sa observ astfel de divagari si sa incerc sa ajut acesti oameni sa ajunga in acea situatie si postura in care intra pe fagasul lor natural. Si nu... A fi mizerabil si nefericit nu e natural.
Cineva imi spunea ca numai sunt ingerii pe pamant si altcineva imi spunea ca lumea nu merita salvata... Poate au dreptate, dar cum eu sunt un incapatanat pana la Dumnezeu si inapoi, trebuie sa ma conving singur... Pana acum, m-am convins doar de opus. Iar daca restul vor sa stea cu mainile in san plangandu-se despre lucrurile care nu le convin... Atunci eu o sa fac tot posibilul sa schimb asta, atat pentru mine, cat si pentru ei. Pentru ca din indiferenta, nu se nasc lucruri bune, iar somnul ratiuni... Naste monstrii, nu?
Pana una alta, otrava o bagam singuri in noi, prin neincredere, frica si tot felul de scuze pe care le aducem de fiecare data cand ceva nu merge asa cum trebuie. In loc sa realizam ca tot ce se intampla, se intampla pentru ca asa ne dorim, pentru ca asa alegem sa fie. E abslout normal ca dupa ce traiesti o viata asa, in acest stil otravitor, in acest mediu nociv, sa ajungi sa fi rau, sau paranoic sau sa-ti doresti cine stie ce tampenii. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa disperam, sau sa ne complacem. Inseamna doar ca trebuie sa schimbam, iar, intai de toate, schimbarea vine din suflet, iar fara aceasta schimbare... Nu vom gasi evolutia pe care, pana una alta... Toti o cautam.
In final, ar trebui sa vedem lucrurile mai in culori... Viata e prea gri o lasam sa ne desparta de ele.
P.S. Melodia pe care am scris: Woodkid - Iron.
Ce-mi place de sefa ta :D :))
RăspundețiȘtergereOmul e o fiinta ciudata. Ne fixam pe ideea ca totul e rau, si stam si suferim, si ne enervam, si ne ranim pe noi insine si pe altii.. Toate astea, cand am putea face ceva ca sa iesim din situatia in care suntem si sa fim fericiti. Probabil ca uneori nici nu mai avem chef sa fim fericiti, si intram intr-o faza in care nici nu mai putem vedea ceva pozitiv. Trist, nu?
Keep up the good work! :)
Trist e ca asa ne alegem sa fim si sa ne comportam...
RăspundețiȘtergere